GÂNDUL LIVE. Mihaela Pântea, realizator GÂNDUL FINANCIAR, despre proiectul de buget pe 2021: Orice buget este realizat pe legislația existentă. Mă așteptam la un proiect ceva mai îndrăzneț | VIDEO

Publicat: 12/02/2021, 12:53
Actualizat: 12/02/2021, 15:21

Mihaela Pântea, realizatorul emisiunii GÂNDUL FINANCIAR, a vorbit vineri la GÂNDUL LIVE despre proiectul de buget pentru anul în curs, prezentat de Guvern.

Aceasta atrage atenția că orice astfel de proiect trebuie realizat în baza legislației în vigoare, de aceea în acest proiect există anumite prevederi cu care populația nu este de acord în mod general, precum pensiile speciale.

Astfel, Pântea atrage atenția că eliminarea unor astfel de prevederi din bugetele următoare se face în Parlament, prin modificarea legislației.

„Bugetul pe 2021 este construit ca toate bugetele, iar asta este prima și cea mai importantă precizare pe care toată lumea trebuie să o înțeleagă și să pornim în orice analiză și declarație despre buget, este realizată pe legislația existentă în momentul construirii lui. Deci orice discuție în afara acestei legislații, că unele venituri să fie mai mari, să se reducă ceva, nu au sens. De exemplu, o discuție de aseară deja, după ce a fost publicată propunerea de buget, despre pensiile speciale. Atâta vreme cât există o lege, în indiferent ce segment al bugetului, pe aceea se construiește segmentul respectiv și nu pe altceva. Deci atâta vreme cât nu se umbă la legislație, nu putem umbla la poziții clare din buget care ne grevează bugetul, cu care suntem nefericiți. Numai în Parlament se pot schimba aceste lucruri”, a spus Mihaela Pântea la GÂNDUL LIVE.

Mihaela Pântea: Mai devreme sau mai târziu, Guvernul va fi nevoit să facă ajustări

Pântea mai spune că proiectul prezentat ar fi putut să fie puțin mai „îndrăzneț”, mai ales în contextul în care nu mai urmează alegeri.

Ea spune că, cel mai probabil, Guvernul va fi nevoit, mai devreme sau mai târziu, să facă noi tăieri deoarece expansiunea aparatului bugetar a fost exagerată în ultimii ani.

„Este un mers cumva invers. Pornim de la ce creștere economică ne propunem și pornim de la ce deficit bugetar ne propunem, ca să nu zic că ne permitem, că este agreat cu Uniunea Europeană, că una-alta. Și de acolo în jos proiectăm venituri și cheltuieli. Bugetul de anul ăsta nu este un buget foarte diferit de cei anteriori. Vine și după un an de criză. Mă așteptam la o mai mare îndrăzneală din partea actualului Guvern pe anumite poziții. De exemplu, pe reducerea cheltuielilor din sectorul bugetar. Era un moment perfect pentru că în primele luni de după alegeri, de obicei guvernele „își permit” să facă ajustări pe care nu îți mai permiți să le faci în anul 3 sau 4 înainte de alegeri.

Acum suntem ușor într-o altă situație (față de criza din 2008-2009, n. red.), situația este dificilă și diferită și este cu atât mai important să îți asumi câteva schimbări care până la urmă sunt absorbite, adică oamenii preferă să aibă siguranță și să crească economia și să se dezvolte sectorul privat și să se creeze locuri de muncă versus a sta într-o situație în care situația, mai devreme sau mai târziu, va exploda. Asta trebuie să știm toți, mai devreme sau mai târziu, Guvernul va fi nevoit să mai facă tăieri bugetare. Pentru că expansiunea pe sectorul bugetar a fost din ambele sensuri în ultimii ani, a fost pe salarii o dată și se vede din cifre, salariul mediu net în sectorul bugetar depășește cu mult salariul din mediul privat, vorbim de 6.000 și ceva versus 4.000 si ceva de lei pe lună, ceea ce este aproape inacceptabil, dar trăim cu lucrul acesta, iar pe de altă parte a fost o mărire ca număr a aparatului bugetar”, a spus Pântea.

Ea susține, totuși, că bugetul pare destul de echilibrat în ceea ce privește alocările financiare pentru ministere, deși, la prima vedere, unele alocări pot să pară problematice.

Ea mai spune că este nevoie ca statul să creeze locuri de muncă, mai ales în sectorul privat, care se confruntă cu probleme mari.

„Cifrele arată relativ echilibrat, ce vedem noi aici în plusuri și minusuri, vedem ceva ce ar părea o anomalie dar nu este, un minus de aproape 20% pe Ministerul Dezvoltării și asta ne-ar da ideea că actualul Guvern nu a îndreptat bani spre Ministerul Dezvoltării. Dar principiul pe care probabil s-a mers a fost acela că din 2021 încolo vom avea un suport masiv din partea UE și atunci acolo trebuie să știm să absorbim și să integrăm în economie pentru dezvoltare, prin urmare s-a considerat că un minus de aproape o cincime este suportabil și banii ăia s-au dus în altă parte și vedem un plus mare pe Ministerul Economiei, iar asta ne dă o oarecare speranță că banii alocați vor fi mai degrabă către susținerea mediului de afaceri, al sectorului privat și micilor întreprinderi.

Locurile de muncă trebuie create în sectorul privat, acolo este un deficit acum. Și de forță de muncă, și de competențe. Și ce aș mai observa ar fi un plus important pe Ministerul Fondurilor Europene, iarăși ar părea o anomalie, eu presupun că este vorba despre o alocare întru mărirea personalului alocat acolo și a noilor angajați pentru că în acest moment, impasul în care se află absorbția de fonduri europene este și pentru că nu există personal, capacitate de a prelucra tot ce intră ca cerințe pentru accesarea fondurilor europene”, mai spune ea.

Pântea: Economia României se confruntă cu două mari probleme

Pântea mai adaugă că economia românească se confruntă cu două probleme majore: slaba colectare a veniturilor la buget, România stând extrem de prost la acest capitol comparativ cu celelalte state din UE, dar și rezultatele financiare foarte slabe ale marilor companii deținute de stat.

„Dar în final vreau să spun două lucruri importante care rămân ca probleme generale ale economiei naționale dincolo de acest buget, pe care, repet, eu îl vedeam ca fiind un pic mai îndrăzneț din punct de vedere al cheltuielilor bugetare. Nu este, este la o limită, dar va veni un timp la care vor mai trebui făcute modificări. Aceste două chestiuni sunt gradul de colectare a veniturilor la buget, unde stăm foarte, foarte, foarte prost, printre cele mai slabe țări din Uniunea Europeană ca grad de colectare. Aici este problema. Iar a doua problemă este faptul că marile companii de stat, care funcționează și rostogolesc de ani de zile și grevează bugetul, au pierderi de la an la an, pe care noi toți le suportăm din banii noștri, din contribuțiile și impozitele noastre”, a mai spus Mihaela Pântea la GÂNDUL LIVE.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Proprietarii de mașini trebuie să anunțe Primăria. Se depune formular și se achită taxă. Zero...
Locurile în care șoferii greșesc fără să-și dea seama. Poliția abia îi așteaptă
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină